Elevii din întreaga ţară au patru zile libere, iar la Sălaj, Inspectoratul a decis să le acorde elevilor o zi în plus de vacanţă. Astfel ca, acestia vor avea cinci zile libere consecutive.
Este bucuria de care vor avea parte elevii din Sălaj, după ce Inspectoratul Şcolar Judeţean a decis să lege de zilele libere de 30 noiembrie şi 1 decembrie şi cercurile pedagogice pe specialităţi care, pentru majoritatea elevilor, înseamnă o zi fără cursuri. Astfel, cercurile pedagogice pe specialităţi aferente primului semestru al anului şcolar 2015 – 2016 vor avea loc vineri, 27 noiembrie.
Sâmbătă şi duminică elevii sunt liberi pentru că este week-end, iar luni şi marţi nu vor merge la şcoală pentru că sunt zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează: 30 noiembrie, Sfântul Andrei, şi 1 Decembrie, Ziua Naţională a României. Elevii revin la şcoală de miercuri, 2 decembrie, iar cei din clasele V – XII intră în perioada de pregătire şi susţinere a tezelor. Următoarea vacanţă programată este cea de iarnă, care începe în 19 decembrie şi durează trei săptămâni.
Daria Petrescu